marți, 15 decembrie 2009

Despre lucruri magice

Prima zapada...Mmm! Viata a capatat alte nuante. Gandurile mele s-au retras tot mai mult in detasare. Fiinta mea vibreaza mai incet, rapusa cumva de o feerie inexplicabila a plasmuirilor sale si de o dorinta nebuna de a lasa timpul asta lipicios, care se scurge ca mierea peste fanteziile mele, sa ma imbrace intr-un strat de magie.

A venit iarna! Iubesc iarna! Iubesc zapada! Sunt nascuta pe 4 ianuarie, intr-o noapte in care vijelia a spart geamurile spitalului in care am aparut pe lume. Asadar, am o relatie foarte deosebita cu anotimpul acesta. Intotdeauna m-am identificat cu el. Oamenilor nu le place iarna pentru ca ii vad numai asperitatile (multe, intr-adevar) si rareori magia...

M-am confruntat si eu cu asperitatile ei astazi din plin. Dupa o zi petrecuta absoulut inutil dand lucrari la faculta, am venit acasa sa ma pregatesc pentru AIESEC Christmas Party. Yuhuu! M-am pregatit eu pentru momentul festiv cu o rochita scurta si niste tocuri, urmand sa ma intalnesc cu o prietena cu masina la Universitate. Stupoare: din 15 firme de taxi contactate de vreo 40 de ori, nu am gasit niciun taxi care sa ma duca la Universitate. Asa ca am iesit eu indreptata la par si aranjata cum eram, in furia iernii si m-am dus la metrou sa imi iau taxi in mirarile si observatiile cretine ale taranilor care nu intelegeau cum de nu imi era frig doar cu o pereche de dresuri(am uitat sa mentionez ca sunt foarte rezistenta la frig). Am gasit-o pe Bianca intr-un tarziu, am gasit si locatia dupa ce am cautat-o vreo ora jumate. Am primit un cadou de la AIESEC Santa si am avut parte de o petrecere dragutza after all. Am avut parte chiar si de prima bulgareala din partea unei persoane care m-a surprins placut nu numai prin faptul ca s-a tinut de o mai veche promisiune si ca si-a amintit, de fapt, discutia avuta, ci si prin spontaneitatea si spiritul de “taking action” pe care le apreciez atat de mult la un om. Asa ca nu prea mi-a mai pasat de parul meu divin indreptat si de cei 10 cm de toc de sub mine, si m-am bucurat de zapada care se scurgea peste mine ca o vraja frumoasa aruncata de cine stie ce Fat Frumos.

La intoarcere am realizat ca, intr-adevar, drumurile sunt impracticabile. Si ca fulgii de nea sunt atat de mari. Si ca viata are atat de multe lucruri bune. Si ca, dupa mult timp, simt cum povestea merge mai departe armonios, dulce, ca mierea scursa din soare...

Noaptea asta este una dintre noptile acelea in care ajunsa in casa, la caldura, nu imi doresc decat sa imi pun un tricou larg si o pereche de sosete groase cat mai colorate si sa ma bag usor in pat langa cineva. Sa ne uitam la orasul luminat de zapada sau sa vorbim despre Craciunul din copilarie. Sau poate sa iesim la 05:00 in parc , privind la pasii pe care ii lasam in zapada cu mandria creatorului convins ca inventia lui nu va avea egal curand in istoria omenirii. Noaptea asta e frumoasa pentru caldura, pace si Cibelle – “Phoenix”...” Help me, I'm falling down Help me, I'm falling down the stair Of my thoughts”. In noaptea asta nu am langa cine sa ma inghesui in pat . Nu ma va obseda simfonia batailor inimii nimanui. Dar asta nu imi ia nimic din caldura, din pace, din magie. Tot eu sunt cea care a trait alte ierni pline de magie, tot eu imi voi creea propria mea magie in iernile care vin. De ce? Pentru ca lucrurile in viata sunt frumoase. Si sunt al naibii de bune. Si pentru ca sunt atat de fenomenale, merita impartasite. Dar parca cea de-a 21 a iarna a vietii mele are un aer diferit, are mai multa poveste si... dap, mai multa zapada. Aerul iernii asteia este prea plin de vraji aurii si de spiridusi ascunsi printre crengutze de brad pentru a nu se intampla ceva exceptional. Astept zambind, cu multa pace si caldura in suflet; astept in tacerile mele mov...

2 comentarii:

  1. Ce vorbesti domne,rockerita are blog si eu nu stiu nimic.Mie imi place iarna,atata timp cat stau in casa la caldurica cu un vin fiert langa mine.Vacanta placuta! :*

    RăspundeţiŞtergere